A luat o bere fără acordul barmaniței și a fost condamnat la închisoare. Povestea unei tâlhării petrecute în Alba.
Un bărbat din comuna Ciuruleasa a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare, pentru tâlhărie, după ce s-a servit singur cu o bere la 3,5 lei, fără acordul barmaniței, din frigiderul unui local căruia îi era client fidel.
Mai mult, acesta ar fi speriat clienții barului după ce a pornit un fierăstrău electric în interiorul localului. Deși faptele pentru care a fost condamnat la închisoare s-au petrecut în martie 2015, o primă sentință a venit din partea Judecătoriei Câmpeni în martie 2019.
Claudiu B.B, client fidel al unui local din Ciuruleasa, se afla, în 5 martie 2015, în interiorul barului respectiv. Potrivit rechizitoriului întocmit de către procurori, bărbatul se afla ”într-o vădită stare de ebrietate, și a început să lovească cu pumnii în bar, iar, când a fost rugat să înceteze, i-a adresat injurii barmanei de serviciu, conform alba24.ro.
Datorită acestui comportament, barmanul a refuzat să-l mai servească pe inculpat cu băuturi alcoolice, fapt care l-a enervat pe acesta, determinându-l să se manifeste violent, lovind din nou barul și amenințând-o pe persoana vătămată cu acte de violență”, se arată în documentul citat.
După acest moment, bărbatul a plătit consumația inițială, dar a vrut să mai bea o bere. Deoarece nu a avut un comportament adecvat, barmanița nu a mai vrut să îl servească pe acesta.
Enervat, bărbatul s-a dus drept la frigiderul de bere, pentru a se servi singur. În acel moment, femeia s-a pus între el și frigider pentru a-l împiedica să mai ia o bere.
Claudiu a împins-o pe femeie din fața frigiderului și și-a luat berea. Barmanița i-a spus în repetate rânduri să iasă din bar, dar acesta a refuzat. În cele din urmă bărbatul a ieșit din bar, dar s-a întors cu un fierăstrau electric pe care l-a ambalat de câteva ori în interiorul locației.
Cei din local s-au speriat de acțiunea bărbatului, iar barmanița a luat telefonul pentru a suna la 112, dar, potrivit rechizitoriului, bărbatul a lovit-o peste mână pe femeie, telefonul a căzut și s-a spart. În acel moment, un martor a alertat autorităţile, care s-au prezentat la fața locului.
Prejudiciul tâlhăriei a fost de 3,5 lei, sumă pe care bărbatul a achitat-o pentru berea luată din frigider. Localul nu s-a constituit parte civilă în proces.
Pentru faptele sale, bărbatul a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare. Mai mult, acesta avea și o condamnare de 2 ani și 7 luni de închisoare cu suspendare dată în 2018 pentru infracțiuni la regimul silvic.
În final, bărbatul a fost condamnat la un total de 3 ani și o lună de închisoare cu executare. Decizia nu a fost definitivă și a fost atacată de bărbat la Curtea de Apel Alba Iulia, instanță pe rolul căreia se află acum dosarul bărbatului.
”Condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prev de art. 233 CP cu reţinerea dispoziţiilor art. 75 alin 2 lit a şi b CP, potrivit art. 77 CP. Constată că aceasta infracţiune a fost comisă în concurs cu alte infracţiuni pentru care s-a aplicat pedeapsa cumulată de 2 ani şi 7 luni închisoare dispusă prin Sentinţa penală 42/2018 pronunţată de aceasta instanţă în dosar nr 1950/203/2016.
Anulează măsura de suspendare a executării pedepsei dispusă prin aceasta hotărâre şi repune pedepsele in situaţia iniţială, înlăturându-se sporul de 7 luni închisoare.
Potrivit art. 38, 39 şi 40 CP aplică pedepasa cea mai grea aceea de 2 ani închisoare la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv de 13 luni închisoare, iar pedepasa finală care se va aplica va fi de 3 ani şi 1 lună închisoare. Ia act că nu există constituire de parte civilă”, se arată în decizia Judecătoriei Câmpeni din data de 19 martie.